: LSBB.RO › Activitati › Activitati

Contul meu

Contact

Evenimente


Activităţi desfăşurate

Vă prezentăm o înşiruire a activităţilor pe care le-am desfăşurat începând cu momentul înfiinţării. Menţionăm că acestea se referă strict la implicarea noastră în calitate de reprezentanţi ai Ligii.

  • 16-18 septembrie am participat la  Forumul Liderilor de Asociaţii ale Etnicilor Români (din România) desfăşurat la tabăra "Perlele Nistrului” de la Vadul lui Vodă sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova. 
  • Septembrie 2011 – un nou lot de carti (3000 bucati) colectate în România, urmează a fi transportate în cinci instituţii de învăţământ din Republica Moldova:  Liceul „Spiru Haret” din Chişinău,  Şcolile din satele Susleni (Orhei), Ţaul (Donduşeni), Vălcineţ (Călăraşi) şi Centrul de zi pentru copii „Casa Esterei” din satul Vălcineţ, raionul Călăraşi. Principalii donatori din Bucureşti au fost Institutul Cultural Român (ICR) şi Biblioteca Naţională a României (BNR), precum şi o serie de persoane private.
  • Martie 2011 – organizam relansarea LSBB (2 ani), si lansarea LSBPloiesti3 noiembrie – co-organizatori Succes in Romania
  • Octombrie - Campania admitere 2010, organizam o intalnire cu bobocii, la care avem si invitati speciali (Natalia Porubin – Euro26)
  • 26 februarie – Suntem parteneri şi participăm la evenimentul cultural „Taina care ne apără”, coordonat de asociaţia „La noi la români”, prin dna Niculina Merceanu.
  • 25-26 februarie 2010 – Participăm la Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România, organizat de ANOSR
  • 10-15 februarie 2010 – Reuşim să ducem câte 600 de cărţi în 5 şcoli din mediul rural din RM, în cadrul campaniei „Trimite o Carte peste Prut!”
  • 21-28 decembrie 2009 – Participăm la tabăra de iarnă din Călimăneşti-Căciulata alături de tineri din alte oraşe din România şi din RM.
  • 1-2 decembrie 2009 – Suntem parteneri şi participăm la evenimentele organizate de Consiliul Municipal Alba-Iulia cu ocazia Zilei Naţionale a Românilor.
  • 16 noiembrie 2009 – Participăm în calitate de invitaţi la dezbaterea publicăRepublica Moldova între vecinătatea eternă şi integrarea europeană, organizată de Institutul European din România şi Institutul pentru Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale.
  • 10 noiembrie – Demarăm campania de colectare a cărţilor pentru şcolile din RM,Trimite o Carte peste Prut!.
  • 9-17 octombrie 2009 – Participăm la proiectul Youth for Building Peace din cadrul programului Youth in Action, desfăşurat în Georgia. Am reprezentat LSBR.
  • 7 octombrie 2009 – Suntem co-organizatori ai acţiunii de comemorare din Piaţa Universităţii a victimelor protestelor din 7 aprilie de la Chişinău.
  • Septembrie–octombrie 2009 – Desfăşurăm programul de consiliere şi asistenţă a studenţilor basarabeni admişi în anul I în universităţile din Bucureşti – ”Adoptă un boboc”.
  • 3 iulie 2009 – Participăm la conferinţaUrmările Pactului Ribbentrop-Molotov pentru Basarabia, organizată de filiala Prahova a asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina.
  • 25 iunie-1 iulie 2009 – Participăm la şcoala de varăComunităţi româneşti şi identitatea europeanăde la 2 Mai, organizată de către MTS şi DRRP.
  • 22 iunie–29 iulie 2009 – Participăm la iniţierea campanieiRefuz, Rezist, Sunt AntiComunist!, desfăşurată atât pe teritoriul statului român, cât şi în Republica Moldova.
  • 20 iunie 2009 – Iniţiem colaborarea cu revista de cultură, literatură şi atitudineStare de Urgenţă.
  • 28 mai 2009 – Participăm la ceremeonia de depunere de flori de la Monumentul Ostaşului Necunoscut.
  • 20 mai 2009 – Susţinem alocuţiuni în cadrul conferinţeiSolidari cu Republica Moldova, organizată de către unul dintre deputaţii români şi găzduită de Parlamentul României.
  • 28 aprilie 2009 – Suntem invitaţi să susţinem alocuţiuni în cadrul dezbaterii publiceDrepturile omului în Republica Moldova, organizată de către Grupul pentru Dialog Social şi Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România.
  • 14 aprilie 2009 – Participăm în calitate de invitaţi în cadrul emisiunii „Articolul 7”, axată pe chestiunea românilor din afara graniţelor şi difuzată de postul public al românilor, TVRi.
  • 7, 8, 9, 10, 11, 12 aprilie 2009 – Participăm în calitate de invitaţi şi intervievaţi în cadrul ediţiilor speciale de ştiri de la Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, B1, TVR cu referire la situaţia din Republica Moldova.
  • 8 aprilie-12 aprilie 2009 – Organizăm, în colaborare cu alte ONG-uri, acţiuni publice în Piaţa Universităţii, Bucureşti, în semn de solidaritate cu protestatarii împotriva regimului comunist din RM. Devenim co-fondatori ai Comitetului pentru alegeri libere în Republica Moldova, prin intermediul căruia contribuim la internaţionalizarea evenimentelor de la Chişinău.
  • 27 martie 2009 – Organizăm evenimentul „Celebrarea a 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania”, găzduit de anticariatul Sigma.
  • 23-26 martie 2009 – Participăm în cadrul proiectului de susţinere a Declaraţiei 13/2009 pentru Libertatea de expresie în Republica Moldova. Accesăm fiecare europarlamentar în parte pentru a-i aduce la cunoştinţă situaţia precară a drepturilor omului din RM. Strasbourg, Franţa – sesiunea II.
  • 20 martie 2009 – Organizăm conferinţa susţinută de către Primarul general al Municipiului Chişinau la Facultatea de Drept din Bucureşti.
  • 27 februarie-10 aprilie 2009 – participăm în cadrul unui proiect-pilot al ziarului Capitala din Chişinău, având rolul de corespondenţi ai acestuia la Bucureşti. Publicăm o serie de materiale jurnalistice şi analitice.
  • 24 februarie 2009 – Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti îşi începe fiinţarea legală.
  • 17-19 februarie 2009 – Participăm în cadrul proiectului de susţinere a Declaraţiei 13/2009 pentru Libertatea de expresie în Republica Moldova. Accesăm fiecare europarlamentar în parte pentru a-i aduce la cunoştinţă situaţia precară a drepturilor omului din RM. Bruxelles, Belgia – sesiunea I.
  • 7-8 februarie 2009 – Organizăm Reuniunea a III-a a preşedinţilor de asociaţii ale românilor basarabeni din România.
  • 15 ianuarie 2009 – Organizăm expozeul „Eminescu-contemporanul nostru”, găzduit de galeria Sigma pentru a celebra 159 de ani de la naşterea poetului.
  • 28 ianuarie 2009 – Are loc întrunirea membrilor fondatori ai „Ligii Studenţilor Basarabeni din Bucureşti”. Semnăm actul constitutiv.

Twitter


Loading